Geneza
13 (VDCC)
Întoarcerea lui Avram în Canaan. Despărţirea de Lot
1.
Avram s-a suit din Egipt în ţara de la miazăzi, el, nevastă-sa și tot ce avea, împreună cu Lot.
2.
Avram era foarte bogat în vite, în argint și în aur.
3.
Din ţara de la miazăzi s-a îndreptat și a mers până la Betel, până la locul unde fusese cortul lui la început, între Betel și Ai,
4.
în locul unde era altarul pe care-l făcuse mai înainte. Și acolo, Avram a chemat Numele Domnului.
5.
Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea și el oi, boi și corturi.
6.
Și ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună, căci averile lor erau așa de mari încât nu puteau să locuiască împreună.
7.
S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram și păzitorii vitelor lui Lot. Canaaniţii și fereziţii locuiau atunci în ţară.
8.
Avram a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine și tine și între păzitorii mei și păzitorii tăi, căci suntem fraţi.
9.
Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.”
10.
Lot și-a ridicat ochii și a văzut că toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma și Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului.
11.
Lot și-a ales toată Câmpia Iordanului și a mers spre răsărit. Astfel s-au despărţit ei unul de altul.
12.
Avram a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din Câmpie și și-a întins corturile până la Sodoma.
13.
Oamenii din Sodoma erau răi și afară din cale de păcătoși împotriva Domnului.
Făgăduinţa dată lui Avram
14.
Domnul a zis lui Avram după ce s-a despărţit Lot de el: „Ridică-ţi ochii și, din locul în care ești, privește spre miazănoapte și spre miazăzi, spre răsărit și spre apus;
15.
căci toată ţara pe care o vezi ţi-o dau ţie și seminţei tale în veac.
16.
Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; așa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, și sămânţa ta va putea să fie numărată.
17.
Scoală-te, străbate ţara în lung și în lat, căci ţie ţi-o voi da.”
18.
Avram și-a ridicat corturile și a venit de a locuit lângă stejarii lui Mamre, care sunt lângă Hebron. Și acolo a zidit un altar Domnului.
Geneza
13 (NTR)
Despărțirea lui Avram de Lot
1.
Avram s‑a suit din Egipt în Neghev împreună cu soția lui și cu tot ce avea, iar Lot a mers împreună cu el.
2.
Avram era foarte bogat în turme, în argint și în aur.
3.
Din Neghev, el a călătorit până la Betel, până la locul în care fusese cortul lui la început, între Betel și Ai,
4.
până la locul în care el făcuse un altar mai înainte. Acolo, Avram a chemat Numele DOMNULUI.
5.
Lot, care a mers împreună cu Avram, avea și el turme, cirezi și corturi.
6.
Dar ținutul locuit nu‑i mai încăpea. Aveau atât de multe bunuri, încât nu mai puteau locui împreună.
7.
De asemenea, s‑a iscat o ceartă între păstorii turmelor lui Avram și păstorii turmelor lui Lot. În vremea aceea canaaniții și periziții locuiau în Canaan.
8.
Atunci Avram i‑a zis lui Lot: „Te rog, să nu fie ceartă între mine și tine, nici între păstorii mei și păstorii tăi, căci suntem frați.
9.
Nu este oare toată țara înaintea ta? Desparte‑te de mine, te rog! Dacă tu o iei la stânga, eu o voi lua la dreapta, iar dacă tu o iei la dreapta, eu o voi lua la stânga.“
10.
Lot și‑a ridicat ochii și a văzut că toată Câmpia Iordanului până la Țoar era bine udată în întregime, precum grădina DOMNULUI, precum țara Egiptului. Aceasta s‑a întâmplat înainte ca DOMNUL să fi distrus Sodoma și Gomora.
11.
Lot și‑a ales toată Câmpia Iordanului și a pornit spre răsărit. Astfel, ei s‑au despărțit unul de celălalt.
12.
Avram a locuit în țara Canaan, iar Lot a locuit între cetățile câmpiei și și‑a așezat cortul aproape de Sodoma.
13.
Oamenii din Sodoma erau răi, foarte păcătoși înaintea DOMNULUI.
14.
DOMNUL i‑a zis lui Avram după ce Lot s‑a despărțit de el: „Ridică‑ți ochii acum și, din locul în care ești, privește spre nord și spre sud, spre răsărit și spre apus,
15.
pentru că toată țara pe care o vezi ți‑o voi da ție și seminței tale pentru totdeauna.
16.
Îți voi face sămânța ca pulberea pământului, astfel încât, dacă cineva poate număra pulberea pământului, și sămânța ta va putea fi numărată.
17.
Ridică‑te, străbate țara în lung și în lat, pentru că ție ți‑o voi da.“
18.
Astfel, Avram și‑a mutat cortul și a venit să locuiască lângă stejarii lui Mamre, în Hebron, unde a zidit un altar DOMNULUI.