Geneza
22 (VDCC)
Jertfirea lui Isaac
1.
După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam și i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă”, a răspuns el.
2.
Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în ţara Moria și adu-l ardere-de-tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.”
3.
Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus șaua pe măgar și a luat cu el două slugi și pe fiul său Isaac. A tăiat lemne pentru arderea-de-tot și a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu.
4.
A treia zi, Avraam a ridicat ochii și a văzut locul de departe.
5.
Și Avraam a zis slugilor sale: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu și băiatul ne vom duce până colo să ne închinăm și apoi ne vom întoarce la voi.”
6.
Avraam a luat lemnele pentru arderea-de-tot, le-a pus în spinarea fiului său Isaac și a luat în mână focul și cuţitul. Și au mers astfel amândoi împreună.
7.
Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?” i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul și lemnele, dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?”
8.
„Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu Însuși va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot.” Și au mers amândoi împreună înainte.
9.
Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar și a așezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac și l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.
10.
Apoi, Avraam a întins mâna și a luat cuţitul, ca să înjunghie pe fiul său.
11.
Atunci, Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri și a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!” a răspuns el.
12.
Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat și să nu-i faci nimic; căci știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”
13.
Avraam a ridicat ochii și a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiș, și Avraam s-a dus de a luat berbecul și l-a adus ca ardere-de-tot în locul fiului său.
14.
Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”. De aceea se zice și azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”.
15.
Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam
16.
și a zis: „‘Pe Mine Însumi jur’, zice Domnul, ‘pentru că ai făcut lucrul acesta și n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,
17.
te voi binecuvânta foarte mult și-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, și anume: ca stelele cerului și ca nisipul de pe ţărmul mării, și sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmașilor ei.
18.
Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!’”
19.
Avraam s-a întors la slugile sale și s-au sculat și au plecat împreună la Beer-Șeba, căci Avraam locuia la Beer-Șeba.
Spiţa neamului lui Nahor
20.
După aceste lucruri, i s-a spus lui Avraam: „Iată, Milca a născut și ea copii fratelui tău Nahor,
21.
și anume pe Uţ, întâiul său născut, pe Buz, fratele său, pe Chemuel, tatăl lui Aram,
22.
pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaș, pe Iidlaf și pe Betuel.
23.
Betuel a născut pe Rebeca. Aceștia sunt cei opt fii pe care i-a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam.”
24.
Ţiitoarea lui, numită Reuma, a născut și ea pe Tebah, Gaham, Tahaș și Maaca.
Geneza
22 (NTR)
Încercarea credinței lui Avraam
1.
După toate acestea, Dumnezeu l‑a pus la încercare pe Avraam și i‑a zis:
— Avraam!
El a răspuns:
— Iată‑mă!
2.
Dumnezeu i‑a zis:
— Ia‑l pe fiul tău, pe singurul tău fiu pe care‑l iubești, pe Isaac, du‑te în ținutul Moria și jertfește‑l acolo ca ardere‑de‑tot pe unul dintre munții despre care îți voi spune.
3.
Avraam s‑a sculat dis‑de‑dimineață, și‑a înșeuat măgarul, i‑a luat pe doi dintre slujitorii săi și pe fiul său Isaac, a tăiat lemne pentru arderea‑de‑tot, apoi s‑a ridicat și a plecat spre locul despre care îi vorbise Dumnezeu.
4.
A treia zi, Avraam și‑a ridicat ochii și a văzut locul de departe.
5.
Atunci Avraam le‑a zis slujitorilor săi: „Rămâneți aici cu măgarul; eu și băiatul vom merge până acolo, ne vom închina, iar după aceea ne vom întoarce la voi.“
6.
Avraam a luat lemnele pentru arderea‑de‑tot și le‑a pus pe umerii fiului său Isaac, iar el a dus focul și cuțitul. Și cei doi au plecat împreună.
7.
Isaac i‑a zis tatălui său, Avraam:
— Tată!
El a răspuns:
— Iată‑mă, fiule.
Isaac i‑a zis:
— Iată focul și lemnele, dar unde este mielul pentru arderea‑de‑tot?
8.
Avraam i‑a răspuns:
— Dumnezeu Însuși Se va îngriji de mielul pentru arderea‑de‑tot, fiule.
Și cei doi au mers împreună mai departe.
9.
Când au ajuns în locul despre care îi spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar și a așezat lemnele pe el. După aceea, l‑a legat pe fiul său Isaac și l‑a pus pe altar, deasupra lemnelor.
10.
Apoi Avraam și‑a întins mâna și a luat cuțitul ca să‑l înjunghie pe fiul său.
11.
Dar Îngerul DOMNULUI l‑a strigat din ceruri și i‑a zis:
— Avraam! Avraam!
El a răspuns:
— Iată‑mă!
12.
Îngerul i‑a zis:
— Nu pune mâna pe băiat. Nu‑i face nimic, pentru că acum știu că te temi de Dumnezeu, întrucât nu l‑ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău
fiu, pentru Mine.
13.
Avraam și‑a ridicat ochii, s‑a uitat și iată că înapoia sa era un berbec prins cu coarnele într‑un tufiș. S‑a dus, a luat berbecul și l‑a jertfit ca ardere‑de‑tot în locul fiului său.
14.
Avraam a pus acelui loc numele „DOMNUL va purta de grijă“. De aceea se spune și astăzi: „La muntele DOMNULUI se va purta de grijă.“
15.
Îngerul DOMNULUI l‑a strigat din ceruri pentru a doua oară pe Avraam
16.
și i‑a zis: „Deoarece ai făcut acest lucru și nu l‑ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, jur pe Mine Însumi, zice DOMNUL,
17.
că te voi binecuvânta cu adevărat și‑ți voi înmulți foarte mult sămânța, cât stelele cerurilor și cât nisipul de pe țărmul mării. Sămânța ta va stăpâni poarta dușmanilor ei,
18.
iar prin sămânța ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului, pentru că M‑ai ascultat.“
19.
Avraam s‑a întors la slujitorii săi, iar ei s‑au ridicat și au mers împreună cu el la Beer-Șeba. Și Avraam a locuit în Beer-Șeba.
Urmașii lui Nahor
20.
După toate acestea, i s‑a spus lui Avraam, spunându‑i‑se: „Iată, Milca i‑a născut și ea copii fratelui tău, Nahor:
21.
pe Uț, întâiul său născut, pe Buz, fratele acestuia, pe Chemuel, tatăl lui Aram,
22.
pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaș, pe Yidlaf și pe Betuel.“
23.
Lui Betuel i s‑a născut Rebeca. Pe aceștia opt i‑a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam.
24.
De asemenea, Reuma, țiitoarea lui, i‑a născut pe Tebah, pe Gaham, pe Tahaș și pe Maaca.