Geneza
47 (VDCC)
Gosen. Iacov înaintea lui Faraon
1.
Iosif s-a dus să înștiinţeze pe Faraon și i-a spus: „Fraţii mei și tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile și boii și cu tot avutul lor; și sunt în ţinutul Gosen.”
2.
A luat pe cinci din fraţii lui și i-a adus înaintea lui Faraon.
3.
Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciţi?” Ei au răspuns lui Faraon: „Robii tăi sunt păstori, cum erau și părinţii noștri.”
4.
Și au mai zis lui Faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentru că nu mai este pășune pentru oile robilor tăi și este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.”
5.
Faraon a zis lui Iosif: „Tatăl tău și fraţii tăi au venit la tine.
6.
Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; așază pe tatăl tău și pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen și, dacă găsești printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.”
7.
Iosif a adus pe tatăl său Iacov și l-a înfăţișat înaintea lui Faraon. Și Iacov a binecuvântat pe Faraon.
8.
Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?”
9.
Iacov a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr și rele și n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei în timpul călătoriei lor.”
10.
Iacov a binecuvântat iarăși pe Faraon și a plecat dinaintea lui Faraon.
11.
Iosif a așezat pe tatăl său și pe fraţii săi și le-a dat o moșie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses, cum poruncise Faraon.
12.
Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe fraţii săi și pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor.
Scumpetea în Egipt
13.
Nu mai era pâine în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului și ţara Canaanului tânjeau din pricina foametei.
14.
Iosif a strâns tot argintul care se găsea în ţara Egiptului și în ţara Canaanului în schimbul grâului pe care-l cumpărau oamenii și astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui Faraon.
15.
Când s-a sfârșit argintul din ţara Egiptului și din ţara Canaanului, toţi egiptenii au venit la Iosif și au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.”
16.
Iosif a zis: „Daţi vitele voastre, și vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi argint.”
17.
Și-au adus vitele la Iosif, și Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi și de boi și în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor.
18.
După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor și i-au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârșit și turmele de vite au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile și pământurile noastre.
19.
Pentru ce să murim sub ochii tăi, noi și pământurile noastre? Cumpără-ne împreună cu pământurile noastre în schimbul pâinii, și vom fi ai domnului nostru, noi și pământurile noastre. Dă-ne sămânţă să semănăm, ca să trăim și să nu murim și să nu ne rămână pământurile pustii.”
20.
Iosif a cumpărat pentru Faraon toate pământurile Egiptului; căci egiptenii și-au vândut fiecare ogorul, pentru că îi silea foametea. Și ţara a ajuns în stăpânirea lui Faraon.
21.
Cât despre popor, l-a mutat în cetăţi, de la o margine a hotarelor Egiptului până la cealaltă.
22.
Numai pământurile preoţilor nu le-a cumpărat, pentru că era o lege a lui Faraon, dată în folosul preoţilor, care trăiau din venitul pe care li-l dădea Faraon: de aceea ei nu și-au vândut pământurile.
23.
Iosif a zis poporului: „V-am cumpărat azi cu pământurile voastre pentru Faraon; iată, vă dau sămânţă, ca să puteţi semăna pământul.
24.
La vremea roadelor, veţi da a cincea parte lui Faraon, iar celelalte patru părţi vă vor rămâne vouă, ca să semănaţi ogoarele și să vă hrăniţi împreună cu copiii voștri și cu cei ce sunt în casele voastre.”
25.
Ei au zis: „Tu ne-ai scăpat viaţa! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru, și vom fi robi ai lui Faraon.”
26.
Iosif a făcut din aceasta o lege care a rămas în picioare până în ziua de azi și după care a cincea parte din venitul pământurilor Egiptului este a lui Faraon; numai pământurile preoţilor nu sunt ale lui Faraon.
Sfârșitul lui Iacov se apropie
27.
Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s-au înstărit, au crescut și s-au înmulţit foarte mult.
28.
Iacov a trăit șaptesprezece ani în ţara Egiptului și zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci și șapte de ani.
29.
Când s-a apropiat Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif și i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mâna sub coapsa mea și poartă-te cu bunătate și credincioșie faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt.
30.
Ci, când mă voi culca lângă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt și să mă îngropi în mormântul lor.” Iosif a răspuns: „Voi face după cuvântul tău.”
31.
Iacov a zis: „Jură-mi.” Și Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a plecat cu faţa pe căpătâiul patului.
Geneza
47 (NTR)
1.
Iosif s‑a dus și l‑a înștiințat pe Faraon, zicând: „Tatăl meu și frații mei au venit din țara Canaan cu turmele, cirezile și cu tot ce au. Iată, sunt în ținutul Goșen.“
2.
Iosif i‑a luat pe cinci dintre frații săi și i‑a adus înaintea lui Faraon.
3.
Faraon i‑a întrebat pe frații acestuia:
— Ce ocupație aveți?
Ei i‑au răspuns lui Faraon:
— Robii tăi pasc turmele, așa cum făceau și părinții noștri.
4.
Apoi i‑au zis lui Faraon:
— Noi am venit să locuim ca străini în țară, pentru că foametea este mare în țara Canaan și nu mai este pășune pentru turmele robilor tăi. Acum deci, te rugăm, dă‑le voie robilor tăi să locuiască în ținutul Goșen.
5.
Atunci Faraon i‑a vorbit lui Iosif, zicând:
— Tatăl tău și frații tăi au venit la tine.
6.
Țara Egiptului este înaintea ta. Așază‑i pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în ținutul Goșen. Iar dacă tu știi că între ei sunt oameni destoinici, pune‑i responsabili peste turmele mele.
7.
Iosif l‑a adus pe tatăl său, Iacov, l‑a înfățișat înaintea lui Faraon, iar Iacov l‑a binecuvântat pe Faraon.
8.
Faraon l‑a întrebat pe Iacov:
— Câți ani ai?
9.
Iacov i‑a răspuns lui Faraon:
— Anii pribegiei mele sunt o sută treizeci. Zilele anilor vieții mele au fost puține și grele. Ele n‑au ajuns zilele anilor vieții părinților mei în timpul pribegiei lor.
10.
Apoi Iacov l‑a binecuvântat pe Faraon și a plecat dinaintea lui Faraon.
11.
Iosif i‑a așezat pe tatăl său și pe frații săi în țara Egiptului și le‑a dat o moșie în cea mai bună parte a țării, în ținutul Ramses, așa cum poruncise Faraon.
12.
Iosif a asigurat hrana tatălui său, a fraților săi și a întregii familii a tatălui său, după numărul copiilor lor.
Iosif și foametea din Egipt
13.
În toată țara nu mai era hrană, pentru că foametea era foarte mare. Țara Egiptului și țara Canaan lâncezeau din cauza foametei.
14.
Iosif a adunat tot argintul care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaan, ca plată pentru grânele cumpărate de oameni, și l‑a adus în palatul lui Faraon.
15.
Când s‑a terminat argintul din țara Egiptului și din țara Canaan, toți egiptenii au venit la Iosif, zicând:
— Dă‑ne hrană! De ce să murim înaintea ta din cauză că nu mai avem argint?
16.
Iosif a răspuns:
— Dați‑mi vitele voastre, iar eu vă voi da
hrană în schimbul vitelor voastre, dacă vi s‑a terminat argintul.
17.
Ei și‑au adus vitele la Iosif, iar Iosif le‑a dat hrană în schimbul cailor, turmelor de oi, cirezilor de vite și măgarilor. În acel an s‑a îngrijit de hrana lor în schimbul tuturor vitelor lor.
18.
După ce s‑a terminat acel an, au venit la el în anul următor și i‑au zis: „Nu putem ascunde stăpânului nostru că nu mai avem argint și că cirezile de vite sunt ale stăpânului nostru. Nu ne‑a mai rămas nimic pentru stăpânul nostru decât trupurile și pământurile noastre.
19.
De ce să pierim înaintea ochilor tăi, atât noi, cât și pământurile noastre? Cumpără‑ne pe noi și pământurile noastre în schimbul hranei, iar noi, cu tot cu pământurile noastre, vom deveni robi ai lui Faraon. Dă‑ne sămânță ca să trăim și să nu murim, iar țara să nu rămână pustie.“
20.
Astfel, Iosif a cumpărat toate pământurile din Egipt pentru Faraon. Toți egiptenii și‑au vândut pământurile, deoarece foametea era prea mare pentru ei. Și țara a ajuns a lui Faraon.
21.
După aceea, a mutat în cetăți poporul de la o margine a Egiptului până la cealaltă.
22.
Totuși, el n‑a cumpărat pământurile preoților, pentru că preoții aveau venit dat de Faraon și trăiau din venitul pe care li‑l dădea Faraon. De aceea ei nu și‑au vândut pământurile.
23.
Apoi Iosif a zis poporului:
— Iată, v‑am cumpărat astăzi împreună cu pământurile voastre pentru Faraon, iar acum vă dau sămânță să semănați pământul.
24.
La vremea roadelor îi veți da lui Faraon a cincea parte. Celelalte patru părți vor fi ale voastre ca sămânță pentru ogor și ca hrană pentru voi, pentru familiile voastre și pentru copiii voștri.
25.
Ei au răspuns:
— Tu ne‑ai ținut în viață. Să găsim bunăvoință înaintea stăpânului nostru și vom fi robi ai lui Faraon.
26.
Astfel, Iosif a făcut din aceasta o hotărâre cu privire la pământul Egiptului, care a rămas până în ziua aceasta: a cincea parte este a lui Faraon. Doar pământul preoților n‑a devenit a lui Faraon.
Ultimele zile ale lui Iacov
27.
Israel a locuit în țara Egiptului, în ținutul Goșen. Ei au dobândit proprietăți acolo, au fost roditori și s‑au înmulțit foarte mult.
28.
Iacov a trăit în țara Egiptului șaptesprezece ani; anii vieții sale au fost o sută patruzeci și șapte.
29.
Cu puțin înainte să moară, Iacov l‑a chemat pe fiul său Iosif și i‑a zis:
— Dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, te rog, pune‑ți mâna sub coapsa mea și poartă‑te cu mine cu îndurare și credincioșie. Te rog să nu mă înmormântezi în Egipt,
30.
ci, atunci când mă voi culca alături de părinții mei, să mă iei din Egipt și să mă înmormântezi în mormântul lor.
El a răspuns:
— Voi face așa cum ai spus.
31.
Iacov i‑a zis:
— Jură‑mi!
Iosif i‑a jurat. Apoi Israel s‑a închinat pe căpătâiul patului său.